tag:blogger.com,1999:blog-15423442820302425352024-03-05T08:56:48.818+02:00ConcepţiiMă plouă-n taină razele de soare.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.comBlogger70125tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-248448290332578292012-04-17T12:22:00.001+03:002012-04-17T12:22:26.119+03:00Revin, încetul cu încetul.<br />
Simt din nou cum "mă plouă-n taină razele de soare".Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-72834028781436754832012-04-11T22:11:00.000+03:002012-04-11T22:11:37.413+03:00În foi de toamnă ruginie,<br />
Tu să mă vezi dansând<br />
Prin ploi, prin frunze şi prin vis.<br />
S-ademenim palida lună,<br />
Cu noi să fie,<br />
Pentru veci.<br />
<br />
Şi-atunci când tu mă vei zări,<br />
Sclipiri sfioase printre linii,<br />
Întreg cuprinsul mi-l va lumina<br />
Lumina ochilor tăi - cerul.<br />
<br />
Mă prinzi de mână şi mă tulburi<br />
Nici aur, nici palate, nici lume nu mai vreau!<br />
Doar noi aici, în mijlocul luminii<br />
Să ne pătrundem cu priviri<br />
Sub marii ochi ai Totului...<br />
<br />
Dar ah... din nou nu mai ating pământul.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-15120507838409614112012-03-14T23:18:00.000+02:002012-03-14T23:20:54.512+02:00Dor călător<br />
<div class="mhs mbs pts fbChatConvItem fbChatMessageGroup clearfix small" style="background-color: white; border-top-color: rgb(238, 238, 238); border-top-style: solid; border-top-width: 1px; color: #333333; font-family: 'lucida grande', tahoma, verdana, arial, sans-serif; font-size: 11px; line-height: 14px; margin-bottom: 5px; margin-left: 5px; margin-right: 5px; padding-top: 5px; position: relative; text-align: left; zoom: 1;">
<div class="messages" style="margin-left: 40px;">
<div class="fbChatMessage fsm direction_ltr" data-jsid="message" style="direction: ltr; margin-bottom: 3px; white-space: pre-wrap; word-wrap: break-word;">
<div class="mhs mbs pts fbChatConvItem fbChatMessageGroup clearfix small" style="border-top-color: rgb(238, 238, 238); border-top-style: solid; border-top-width: 1px; margin-bottom: 5px; margin-left: 5px; margin-right: 5px; padding-top: 5px; position: relative; white-space: normal; zoom: 1;">
<a class="profileLink" data-hover="tooltip" href="http://www.facebook.com/profile.php?id=100000850977240" id="js_7" style="color: #3b5998; cursor: pointer; float: left;"><img class="profilePhoto" src="http://profile.ak.fbcdn.net/hprofile-ak-snc4/48795_100000850977240_850290399_q.jpg" style="border-bottom-width: 0px; border-color: initial; border-image: initial; border-left-width: 0px; border-right-width: 0px; border-style: initial; border-top-width: 0px; display: block; height: 32px; width: 32px;" /></a><br />
<div class="messages" style="margin-left: 40px;">
<div class="metaInfoContainer fss fcg" style="color: grey; font-size: 9px; position: absolute; right: 0px; top: -6px; visibility: visible;">
<span class="timestamp">8:44pm</span></div>
<div class="fbChatMessage fsm direction_ltr" data-jsid="message" style="direction: ltr; margin-bottom: 3px; white-space: pre-wrap; word-wrap: break-word;">
asa bun te sun maine</div>
<div class="fbChatMessage fsm direction_ltr" data-jsid="message" style="direction: ltr; margin-bottom: 3px; white-space: pre-wrap; word-wrap: break-word;">
ce mai faci?</div>
</div>
</div>
<div class="mhs mbs pts fbChatConvItem fbChatMessageGroup clearfix small" style="border-top-color: rgb(238, 238, 238); border-top-style: solid; border-top-width: 1px; margin-bottom: 5px; margin-left: 5px; margin-right: 5px; padding-top: 5px; position: relative; white-space: normal; zoom: 1;">
<a class="profileLink" data-hover="tooltip" href="http://www.facebook.com/profile.php?id=100000708403567" id="js_6" style="color: #3b5998; cursor: pointer; float: left; text-decoration: none;"><img class="profilePhoto" src="http://profile.ak.fbcdn.net/hprofile-ak-snc4/173799_100000708403567_850525160_q.jpg" style="border-bottom-width: 0px; border-color: initial; border-image: initial; border-left-width: 0px; border-right-width: 0px; border-style: initial; border-top-width: 0px; display: block; height: 32px; width: 32px;" /></a><br />
<div class="messages" style="margin-left: 40px;">
<div class="metaInfoContainer fss fcg" style="color: grey; font-size: 9px; position: absolute; right: 0px; top: -6px; visibility: hidden;">
<span class="timestamp"></span></div>
<div class="fbChatMessage fsm direction_ltr" data-jsid="message" style="direction: ltr; margin-bottom: 3px; white-space: pre-wrap; word-wrap: break-word;">
bine uite pe acasă</div>
<div class="fbChatMessage fsm direction_ltr" data-jsid="message" style="direction: ltr; margin-bottom: 3px; white-space: pre-wrap; word-wrap: break-word;">
mi-e dor de liceu</div>
<div class="fbChatMessage fsm direction_ltr" data-jsid="message" style="direction: ltr; margin-bottom: 3px; white-space: pre-wrap; word-wrap: break-word;">
de istorie</div>
<div class="fbChatMessage fsm direction_ltr" data-jsid="message" style="direction: ltr; margin-bottom: 3px; white-space: pre-wrap; word-wrap: break-word;">
de profă</div>
<div class="fbChatMessage fsm direction_ltr" data-jsid="message" style="direction: ltr; margin-bottom: 3px; white-space: pre-wrap; word-wrap: break-word;">
<br /></div>
</div>
</div>
</div>
</div>
</div>Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-16641790165180100362012-01-25T03:39:00.000+02:002012-01-25T19:03:48.347+02:00Despre fericire-obişnuinţă-tristeţe...sau mai mult despre fericire Nu cu mult timp în urmă mă gândeam că sunt nefericită. M-am gândit atât de mult la asta, m-am sforţat atât de intens să găsesc un motiv real, ireparabil pentru faptul de a fi nefericită încât am ajuns să îmi impun o pseudo-nefericire prostească. Eram nefericită tocmai pentru că mă gândeam sau voiam să cred că sunt nefericită. Dar de fapt cred că eram într-o stare de platitudine, adică nu mi se mai întâmpla nimic extraordinar care să mă scoată din soileala în care în mod absolut firesc mă găseam.<br />
<br />
Cum este un om când nu e nici fericit, nici nefericit? Aşa eram eu atunci. Am stat apoi şi m-am gândit ce înseamnă pentru mine fericirea. Instantaneu îmi vine în minte că râd. Atunci sunt fericită. Dar dacă râsul meu s-ar transforma într-o realitate continuă, permanent valabilă sigur fericirea mea se va schimba. Nu va mai fi acolo. Cum ar fi să râd încontinuu? Şi de fapt, pot să râd când aud o glumă bună, sau când i se rupe scaunul profului la catedră. Dar, parcă asta nu-i fericire. E doar o stare de bine, mai sus poziţionată gradual înspre fericire, decât obişnuinţa.<br />
<br />
De asta cred că de fapt, fericirea mea sunt primele ciocniri. Primele ciocniri care-mi răvăşesc corpul, care-mi gâdilă călcâiele, care-mi răsucesc venele că abia-mi mai trece sângele de la o celulă la alta şi care-mi învăluie capul, cu toate complexităţile lui, într-un nimb imens. Asta e fericirea mea. Atât de intensă e senzaţia încât în mod necesar trebuie să închid ochii, ca să mă liniştesc. Nu i-am ţinut niciodată deschişi pentru că am impresia că fericirea nu-şi va mai atinge vârful.<br />
<br />
Da, cred că asta-i fericirea în stadiul ei terminal pentru mine, care nu poate să dureze ca să nu fie în pericol să devină obişnuinţă. Adică nu în sensul că te obişnuieşti să fii fericit. Nu există aşa ceva, ori eşti fericit, ori obişnuit, ori trist. E ca un fel de triunghi echilateral<i> fix</i>, căruia nu-i poţi schimba poziţia: <i>fericire - obişnuinţă - tristeţe</i>, unde baza este întotdeauna obişnuinţa, iar celelalte două laturi, deşi egale, formează vârful <i>de sus</i>. Toate unghiurile sunt egale, da, dar sunt unghiurile de la baza triunghiului, şi unghiul <i>de sus. </i>Unghiul ăla de sus e format din <i>fericirea extremă</i> şi <i>tristeţea extremă. </i>Adică natura lor e aceeaşi, doar că sunt percepute în mod diferit, sau dau naştere unor senzaţii la fel de intense, dar percepute diferit.<br />
<br />
Nu cred în fericire <i>absolută</i>, pentru că nu cred că fericirea e ceva care se menţine. Cred în fericirea <i>extremă - </i>un punct pe care-l atingi de câte ori poţi. Latura fericirii creşte gradual, analog cu latura tristeţii din diferite cauze.<br />
<br />
Acum, întrebarea este de unde ştiu dacă am atins fericirea extremă sau dacă nu cumva se poate să mă înşel? Mai sus mi-am definit fericirea mea, acum, întrebarea asta va rămâne mereu fără răspuns, şi va fi un regres nesfârşit, vorba unui profesor :"Dacă puteţi să formulaţi un răspuns la întrebarea asta, puteţi primi un premiu Nobel."<br />
Câteodată îmi pare aşa o inutilitate toată încercarea asta de-a defini lucruri...<br />
<br />
<br />
<br />Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-87892736270439433302012-01-15T17:10:00.002+02:002012-01-15T17:10:41.747+02:00Eminescu ...<br />
Ai Noştri Tineri<br />
<br />
Ai noştri tineri la Paris învaţă<br />
La gît cravatei cum se leagă nodul,<br />
Ş-apoi ni vin de fericesc norodul<br />
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.<br />
<br />
La ei îşi cască ochii săi nerodul,<br />
Că-i vede-n birje răsucind mustaţa,<br />
Ducînd în dinţi ţigara lungăreaţă…<br />
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.<br />
<br />
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă:<br />
Stîlpi de bordel, de crîşme, cafenele<br />
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc — şi-o plimbă.<br />
<br />
Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,<br />
Ce au uitat pîn’ şi a noastră limbă,<br />
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.<br />
<div>
<br /></div>Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-312596180134491632011-12-07T19:51:00.001+02:002011-12-07T20:44:47.092+02:00Când ţi se arde pieleaVeşnic mi-am sucit privirea către piei arse, riduri întinse, neacoperite şi culori palide. Am întors capul după ele şi mi l-am lăsat acolo, puţin câte puţin... Mi-am încâlcit venele gâtului tot răsucindu-mă, străduindu-mă să le ating măcar umbra. Uneori zbieram obsedant către ceilalţi ochi din jurul meu:" Sublime piei arse! Priviţi sublimele riduri!" Nu mă asculta nimeni. Eventual îmi aruncau câte-o privire tăioasă şi-mi zdrobeau strigătul cu silabe răutăcioase. E greu să-i faci pe oameni să-ţi înţeleagă dorurile. Mi-aş fi dorit să fiu chiar eu o piele arsă, cu riduri mari şi adânci, neacoperite. O piele palidă, cu pori mici şi mulţi prin care să-mi pătrundă toate picăturile de lumină pe care le-am întâlnit şi după care am întors privirea. Şi-aşa, să-mi scalde lumina pielea mea tânără, arsă şi să-mi umple toţi porii. Lumina şi-atât.<br />
Şi să am lumină în loc de piele, lumină în loc de riduri şi lumină în loc de culoare.<br />
<br />Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-61179186963312676602011-11-20T03:00:00.000+02:002011-11-20T03:00:02.992+02:00Parul meu din lemn de nucAh! Iar mi-am simţit o lovitură de par în moalele capului. E un lemn tare, masiv...cred c-o fi fost de stejar sau... nuc, da! De nuc a fost. Încă mă doare şi câteodată se accentuează durerea asta şi-mi vine să urlu. Tare mi-e că urlu degeaba, că oricum lumea nu dă doi bani pe urletul meu, vorba aia:" Je m'en fiche". Şi să zic mersi dacă măcar or să m-audă, sau <b>O</b> să m-audă, un sigur omuleţ, ce zic eu...măcar o ureche. Neh...n-o să urlu. Ştiam dinainte că n-o să urlu, doar aşa fac mereu. Întâi mă gândesc la efect, ca să nu fie doar lenea de vină că n-am urlat.<br />
<br />
Mă rog, să revenim la par. Parul este ceva constant în viaţa mea. E, poate, singurul lucru constant din viaţa mea. Şi când mi-e lumea mai dragă, când mă pierd în timp, când m-apucă să vorbesc cu cineva despre păsărelele din capul meu, el e acolo şi... JBENG una. "Mm...nu vezi că vorbeşti singură?; Auzi...mai ai de gând să stai aşa mult?; Fetiţă, tu nu-ţi dai seama că gândeşti degeaba?" Şi-mi piere tot. Tot, tot. E "gravisssssimă" treaba. Nu numai că îmi piere orice chef de orice, nici măcar să nu fac nimic nu pot, adică nici tu stat, nici tu a face, nici tu a gândi, nici nici. Toate orătaniile astea mă consumă, mă parazitează şi mă storc de ele însele. Şi când termină, mă lasă aşa...să plutesc şi văd cu mintea fire de trecut, de vise şi-mi vine a plânge. Rău de tot. Şi plâng(asta când am norocul să fiu singură, să nu m-audă vreun nepăsător din-ăsta, dar când n-am noroc e şi mai rău). Cele mai rele sunt firele de viitor ultim, veşnic. Alea mă distrug. După ce trec, mă lasă într-o baltă de lacrimi, eu sfârtecată, ea tot mai bogată. Nu-mi mai plac firele. Mai demult mă vedeam pe mine ca un fir, un firicel, dar nu-s aşa vânjoasă. Eram optimistă când eram mai mică, mă mândream cu mine, mă credeam voinică, da' de unde...<br />
<br />
Tot cresc, cresc şi mă pierd tot mai adânc în infinitul ăsta de "haos diform de forme ideale". Mi-e frică rău să nu cumva să mă pierd de tot, dar nici n-aş vrea să fiu ca ceilalţi (ăia cu "je m'en fiche"). Nu, nu că ei ar fi mai proşti, mai nefericiţi sau inferiori, nicidecum. <b><i>Ei</i> </b>sunt cei norociţi de soartă, <b><i>ei</i></b> sunt cei care valorifică cel mai bine odiosul ăsta de timp, care-şi bate joc de noi, care ne rânjeşte în faţă. Tmpul e diavolul cel mai de temut. Nimeni nu luptă cu el. Şi toţi cei care au încercat să facă asta, au dispărut subit. Bine, nici cei care n-au încercat să lupte n-au fost cruţaţi. Mi-e frică...mi-e o frică cumplită de el. Timpul e ăla care lucrează cu firele şi-i îmbrobodeşte pe oameni: "Hai să-ţi dau o bombonică!"Şi venim toţi ca nişte hrăpăreţi, halim bomboane până ni se face rău şi-apoi dăm de dracu. Cine ne-o fi pus să ne lăsăm ademeniţi?<br />
Ah, ce invenţie tâmpită şi timpul ăsta.<br />
<br />
Să revenim totuşi...ziceam despre parul meu din lemn de nuc...Dulcele meu par care mă schilodeşte neobosit. Ce m-aş face fără el?Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-90930240417870136732011-01-25T20:48:00.001+02:002011-11-20T03:04:46.712+02:00de azi mă ocup de mâini Despre mâini n-aş putea să zic ceva mai real, decât cu mâinile. Nici despre mine, nici despre tine, nici despre tot n-aş putea să zic ceva mai bine, decât cu mâinile. Dar despre Mână, despre ea nu mai pot să zic nimic acum. M-am lăsat dusă şi răstălmăcită în mâini străine şi pricepute. Şi-mi umblă degetele prin cap, prin ochi şi prin gură, dar n-au mai prins, de ceva timp, nici măcar un puţin. Măcar oleacă, măcar un firicel. Dreapta mi-e bolnavă, iar stânga mi-a ieşit de sub control, mi se crede cam independentă.E musai să le recuperez.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-55324550738879331802010-10-28T21:26:00.000+03:002010-10-28T21:26:30.563+03:00HellblauŞi eu, ca şi tine, încă aştept să trec de zid.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-14105574176885627092010-10-02T00:46:00.001+03:002011-11-20T03:09:34.930+02:00Plec, dar rămânAcum când simt cu adevărat toamna dinauntrul meu aş vrea să întorc timpul şi să-l opresc apoi. Pentru că mi-e frică să nu se stingă focul pe parcurs şi să se-aleagă praful. Aş prefera mai degrabă să-l sting eu acum, cu propria-mi carne, decât să-l mai lungesc puţin ştiind că nu-l vom putea ţine aprins până atunci. Dar ştiu că putem. Vreau să putem! Pentru că ştiu acum că iubirea nespusă (la propriu) e atât de intensă încât cuvintele ălea banale parcă îi estompează din putere. " Te iubesc"... poţi să spui că iubeşti un pix, pentru că scrie frumos, iubeşti un roman, o rochie, o maşină. De asta nu-ţi spun eu că te iubesc. Pentru că e prea simplu.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-47291668557513892192010-09-10T12:56:00.001+03:002010-09-10T12:57:35.141+03:00Toamnă<span style="font-size: 100%;"><span style="font-family: verdana;"> Atâtea frunze coapte vor cădea şi-mi vor mângâia tălpile tremurânde. Eu voi păşi mai departe, iar ele...ele nu se vor depărta ci o-r să m-aştepte să le las în urmă. Şi ştiu că totul se va usca, dar va veni şi cealaltă toamnă. Iubesc toamna pentru că ea e muza mea, iubesc cu patimă toamna şi ploile ei!</span></span><br />
<br />
<br />
<br />
<span style="font-size: 100%;"><span style="font-family: verdana;">"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Înnebunitele ploi şi ploile calme,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> E urât şi poate nici nu e adevărat,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Dar lasă-mă atunci când plouă,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Numai atunci când plouă,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Eşti departe plecat şi eu te aştept,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Şi tu ştii că te-aştept,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Şi totuşi aştept.</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> E-n aer miros de dragoste viu,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Şi eu te aştept.</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Doar tu ştii -</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Iubesc ploile,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,</span><br />
<span style="font-family: verdana;"> Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei..."</span></span><br />
<br />
<span style="font-size: 100%;"><span style="font-family: verdana;">(Ana Blandiana - Descântec de ploaie ) </span></span>Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-47916707085140121582010-07-28T19:24:00.000+03:002010-07-28T19:24:10.354+03:00Voi zbura spre sud<object height="385" width="480"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/80GgFG9_9CI&hl=en_US&fs=1?rel=0"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/80GgFG9_9CI&hl=en_US&fs=1?rel=0" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object>Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-7417951482697132382010-07-16T17:03:00.001+03:002010-07-16T17:04:47.096+03:00Constantin Noica Îmi îmblânzesc emoţia şi gândurile cu care am ajuns aici, pentru că, la anii aceştia ai mei, simt datoria să fiu rău cu tinerii, să nu spun: "Dragii mei, sunteţi buni, treceţi mai departe!" Nu trebuie să le dăm drumul aşa! Să nu aşteptaţi deci, cuvinte bune de la mine - ci doar un îndemn, puţin mai dur decât se face el de obicei.<br />
<br />
Există azi în lume un lamento general: unii se vaită că n-au destule, alţii că au prea multe, de la bunuri şi până la informaţie. Toată lumea se vaită: "Vai, câte cunoştinţe sunt!" Ca şi cum nu trăim spre a cunoaşte, ci pentru a merge, pur şi simplu, mai departe...<br />
<br />
Ceea ce aş vrea să vă spun, de la început, este că lumea oamenilor se împarte în două: în <b>subiecte umane</b> şi <b>obiecte umane</b>. Sunteţi la vârsta la care trebuie să vă hotărâţi, să încercaţi să ajungeţi subiecte umane. Dacă vreţi să rămâneţi obiecte umane, n-aveţi decât. Vă foloseşte realitatea într-un fel sau altul. Dar, pentru cei care vor să fie subiecte, vreau să vă arăt ce se întâmplă în lumea de azi, cum se poate ieşi din extraordinara primejdie a lumii care-şi face încercarea şi în voi, cum zice Eminescu, să vă arăt cum puteţi ocoli pericolul acesta de a fi obiecte.Merită să încercaţi. Este vârsta la care încercarea trebuie făcută. De vreo două generaţii, simpla tinereţe, tinereţea în sine nu mai contează la bursa generală. De ce? Pentru că vitejia tinereţii şi forţa brută de muncă nu mai interesează. Nu vă ascund că, astăzi, tineretul de pretutindeni nu mai este valabil prin ceea ce este, ci prin ceea ce ştie. E ceva care s-a întâmplat în lume în defavoarea tinereţii ca atare, raportul modificându-se în favoarea vechiului, care trăieşte dincolo de aşteptări şi care va avea o pondere tot mai mare.<br />
<br />
<br />
Noi, românii, avem un neajuns mare: suntem enciclopedişti! Nu rămânem într-o specialitate, atunci când o avem. Noi sărim din matca acestei specialităţi, aşa cum au făcut Cantemir, Haşdeu, Iorga, Eliade - şi asta-i îngrijorează oarecum pe apuseni.<br />
Enescu, muzicianul, s-a dus în America, a cântat la vioară, pe urmă a cântat la pian, apoi a dirijat, pe urmă a cântat compoziţii proprii. S-a dus în Germania şi a făcut acelaşi lucru... Să citiţi <i>"O viata de om"</i>. Iorga ia într-un an licenţa în litere, dă concurs, la 19 ani, la un liceu şi câştigă catedra de latină. Atunci Odobescu, care era ministru, îl cheamă şi-i zice:<i> îţi dau nu ştiu câţi galbeni, du-te şi studiază în străinătate</i>. Acolo, în loc să se ocupe de filologie, face figura de medievist şi devine istoric. Pe drum, se opreşte în câteva capitale şi copiază manuscrise greceşti şi latineşti care priveau Ţările Române. Când se întoarce, îl întâlneşte pe Xenopol, care-i fusese profesor şi care-l întreabă: "Ce faci, Iorga?" "Aş vrea să scriu o istorie a românilor", îi răspunde el. Asta e: vine medievist, după ce fusese filolog latinist, devine istoric al românilor, se duce în Franţa şi ţine conferinţe, se pasionează de Bizanţ şi devine bizantinolog, iar la urmă, scrie şi o istorie a literaturii noastre... Şi atunci francezii, germanii şi englezii, îngustaţi de specializarea lor, devin neîncrezători. La fel s-a întâmplat cu Cantemir şi cu Haşdeu.<br />
<br />
Noi nu putem să nu fim enciclopedişti, pentru că, în marginea marilor culturi, cum stăm, ştiam implicit mai multe. Studenţii noştri de la Paris aveau, faţă de cei de acolo, un mare avantaj: ştiau două, trei limbi străine, în vreme ce tinerii de acolo abia o stiau pe a lor. E un mare avantaj, dar, pentru calificarea în cultură, este şi un dezavantaj: că devii suspect marilor specialişti din afară.<br />
Personalităţile culturii noastre în veacul XX? Brancuşi, Blaga, Mircea Eliade. Ceilalţi sunt celebrităţi în parohia noastră, dar aceştia trei s-au înscris în marea cultură a lumii.<br />
<br />
O întrebare veche: ce şanse are filosofia care utilizează o limbă de circulaţie restrânsă, să ajungă o filosofie universală? De "circulaţie universală" nu ştiu dacă poate fi vorba, dar de bună filosofare - da! De pildă, limba cu cea mai mare circulaţie azi este engleza. Dar în limba engleză, astăzi, nu e filosofie. Ce s-a dezvoltat la ei mai mult e lingvistica, filologia. Limba engleză n-are cuvinte, are numai sintagme, nu are adâncime. Pe când noi, sau, ştiu eu, vreo limbă slavă, cu siguranţă rusa, germana sunt limbi cu adâncime. Şi anume: sunt limbi în care cuvintele au biografie! Îmi pare rău că nu reuşesc să-l conving pe editor să retipărească "Rostirea filosofică românească"; vedeţi acolo vreo 30-40 de cuvinte româneşti care au o întreagă poveste a lor, cam de felul celor de care am pomenit mai înainte.<br />
<br />
De exemplu, ştiţi de unde vine cuvântul cumplit? Vine de la <i>completus</i>. Se zice în Geneza: "a fost un întuneric cumplit". Ei, când vezi asta, sufletul şi mintea românească înţeleg desăvârşirea, perfecţiunea ca pe ceva <i>cumplit</i>. În termenii fiinţei, la noi, totul e mult mai bogat. În timp ce Hamlet poate spune numai a fi sau a nu fi, noi avem şi pe <i>va fi fiind</i>, <i>a fost sa fie</i>, <i>n-a fost sa fie</i>, <i>va fi sa fie</i>... Limba românească nu îngăduie, poate, accesul la marea cultură, dar la marea filosofie: da!<br />
<br />
<br />
Constantin Noica, discurs din aprilie 1986Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com5tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-60499617197454156652010-07-13T01:47:00.004+03:002011-11-20T03:11:53.356+02:00Ultima noapte de liceuA fost frumos. Încerc să mă feresc cât pot de clişee de genul" s-a terminat", "am plâns", "îmi va fi dor", dar e inevitabil să nu mă gândesc la ele. Da, chiar am plâns, îmi va fi dor şi, din păcate, da, s-a terminat. Rămân atâtea vorbe nespuse, atâtea lucruri nefăcute, atâtea , atâtea, atâtea. Şi totuşi, perioada liceului a fost de neuitat. Îmi amintesc cât de mici eram ca boboci, cum ne uitam bănuitori unii la alţii şi cât ne-am schimbat pe parcurs. Câte prietenii frumoase am legat între noi!<br />
Îmi amintesc de Ali care atunci când am întrebat-o dacă e din Republica Moldova, mi-a zâmbit discret, s-a înroşit şi mi-a răspuns încet" Ah, tot se mai simte accentul?". Şi băiatul ăla mic din clasa a noua, pe care l-am strigat Alex, apoi Poştoacă, Poşti, dar, până la urmă i-am zis Pişti, deşi n-are niciun gram de sânge unguresc în el, dimpotrivă. El a fost cel care ne făcea să râdem indiferent cât de supărate eram şi ne spunea cele mai seci glume, chiar în mijlocul orei. Şi Drăghici, aia cu gura mare, care plângea la fiecare chef, dar care ne putea ţine de mână oricând, numai să simţim că avem pe cineva lângă noi. M-a durut mult capul din cauza râsului ei, şi uneori mi-aş fi dorit să se înece şi să tacă măcar o oră, dar tare îmi va fi dor de ea. Iar Răzvi a fost "sufletul petrecerii", cel căruia îi simţeam mereu lipsa când nu era la şcoală şi, parcă nici nu mai aveam vreunul chef de ore. El a fost cel care, cu mare sinceritate, ne-a împărtăşit visul lui, în mijlocul orei de geografie, în clasa a noua:" Mă, eu dacă ajung preşedinte, vă omor pe toţi!". Sigur...i-a mai trecut de atunci. Ione a fost o versiune mai naivă şi mai jucăuşă a Cleopatrei, cea care aducea sendvişuri pentru toată clasa, care asculta problemele noastre cu mare atenţie şi care ne iubea pe toţi. În Geo am văzut mereu o reeditare a portretului Ilenei Cosânzeana, cu părul bălai şi lung, care nu l-a aşteptat, însă, pe Făt-Frumos cu calul alb să o salveze, ci l-a găsit ea, la o petrecere unde se asculta muzică dură, şi unde nu era nevoie de ventilatoare.<br />
Toţi am avut caractere atât de diferite şi ne-am iubit până la ură, apoi am luat-o de la început. S-a sfârşit cu iubire, iar cine n-a simţit asta în ultimele zile ale liceului, şi-a pierdut ,clar, cei mai frumoşi ani din viaţă degeaba.<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><iframe allowfullscreen='allowfullscreen' webkitallowfullscreen='webkitallowfullscreen' mozallowfullscreen='mozallowfullscreen' width='320' height='266' src='https://www.blogger.com/video.g?token=AD6v5dyUCU9MTPGCylykfzRcZmwygYqkR4RHopWNM5ng8Sq3n5blSm8-wdAxUFMcrbXSiDKsxYubPYZ_-QrVmlyY' class='b-hbp-video b-uploaded' frameborder='0'></iframe> </div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">Ea e Ana, şefa noastră de promoţie.</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"> </div>Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-56507906820484033932010-07-07T00:33:00.003+03:002010-08-05T00:04:28.732+03:00Sensul libertăţii"Acum când în toate părţile se discută cu pasiune problema libertăţii, este bine să ne întrebăm ce poate însemna acest cuvânt.<br />
Secolul al XIX-lea a făcut mare caz de libertatea individului şi a acordat nenumărate drepturi gândirii şi instinctelor individuale. De fapt, definiţia sumară a libertăţii, în sensul veacului trecut ar fi: participarea individuală la cât mai multe drepturi cucerite.(...)<br />
A fi liber înseamnă, înainte de toate, a fi responsabil faţă de tine însuţi. Eşti liber pe viaţa ta - adică orice act pe care îl faci, te angajează: trebuie să dai socoteală de el. Participarea la drepturi, însă, nu te angajează cu nimic, este o "libertate" exterioară, automată; este un permis de liberă circulaţie în viaţa civilă şi privată. Nu rişti nimic cu un asemenea permis; nu te angajezi, nici moral, nici social.<br />
Să ne gândim puţin ce înseamnă, în adevăratul înţeles al cuvântului, un om liber, cu desăvârşire liber. <b>Este un om care răspunde cu propria lui viaţă pentru orice act pe care îl săvârşeşte.</b> Nu poţi fi liber dacă nu eşti responsabil. Libertatea adevărată nu implică "drepturi" - pentru că drepturile îţi sunt date de alţii şi ele nu te angajează. Eşti liber atunci când răspunzi pentru orice act pe care îl faci. Răspundere gravă - căci e vorba de propria ta viaţă, pe care o poţi pierde (adică te poţi rata) sau pe care o poţi fertiliza (adică poţi crea). În afară de aceşti doi poli - ratarea şi creaţia - nu văd ce sens ar avea libertatea. Eşti liber - adică eşti responsabil de viaţa ta; o poţi pierde, sau o poţi crea, devii automat sau ratat, sau om viu şi întreg. Epocile care au ignorat acest sens al libertăţii, au dat cel mai mare număr de rataţi. Teama de responsabilitate sileşte omul modern să renunţe la libertate pentru drepturi.<br />
Singurul lucru valabil din toate "libertăţile" cucerite de la revoluţia franceză încoace - este dreptul de a fi liber. Drept de care, însă, nu profită aproape nimeni. Căci a face acte nesancţionabile, nu înseamnă a fi liber."<br />
<br />
Mircea Eliade, articol din "Vremea" 16 februarie 1936Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-43308702862724497362010-06-23T15:42:00.001+03:002010-06-23T15:50:06.268+03:00Acţiuni necontrolateVezi tu...şi scrisul ăsta are părţile lui proaste. Ca atunci când scrii ceva numai pentru că sună frumos, cuvintele se leagă între ele într-un mod armonios şi "e multă dramă" şi atunci lumea se sensibilizează şi..." Vai cât suferă!". Prostii. De fapt, problema este că tu nu te cunoşti. Ca să te iubească cineva, trebuie în primul rând să te cunoască, să-ţi cunoască deprinderile, temerile, atuurile şi să admire modul cum se prezintă ele în tine, sau prin tine. Cum ai putea să le ceri celorlalţi să te iubească când tu nu te cunoşti? Şi dacă tu nu te cunoşti, e imposibil ca cineva din afară să te cunoască mai bine. Pentru că tu, trăieşti cu tine mai mult decât trăieşti cu oricine altcineva, sau altceva. Şi tot ce se întâmplă în tine, tu înţelegi cel mai bine şi poate încerci să exprimi, să te cunoască şi ceilalţi, dar mereu va fi o marjă de eroare, pentru că ceea ce simţi nu poate fi cu desăvârşire exprimat. Şi atunci, ori nu ştii tu să îţi exprimi adevăratele tale valori (sau nonvalori) cât mai aproape de adevăr, ori nu le cunoşti. Şi eu cred că a doua variantă este mult mai plauzibilă. Ar mai fi o variantă...aia cu "scrii ceva numai pentru că sună frumos"...dar ar fi prea josnic.<br />
Aşadar, dacă aş fi în locul tău, eu aş încerca să mă cunosc, să aflu ce sunt, cine sunt, ce pot. Aşa, poate aş renunţa să mă mai avânt prin neguri atât de întunecate, din care nu mai pot ieşi. Şi atunci când te vei cunoaşte, vei avea şi control asupra actelor tale.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-48345736378361982602010-06-20T00:06:00.000+03:002010-06-20T00:06:04.375+03:00Învăţ...de mâine<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="http://3.bp.blogspot.com/_bV3HrU7b0ZU/TB0xJVrOKcI/AAAAAAAABCw/Bkh0EmVAAxo/s1600/Poze+607.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="300" src="http://3.bp.blogspot.com/_bV3HrU7b0ZU/TB0xJVrOKcI/AAAAAAAABCw/Bkh0EmVAAxo/s400/Poze+607.jpg" width="400" /></a></div><br />
<br />
Nu ştiu dacă am făcut bine sau nu, dar e una dintre cele mai însemnate provocări căreia trebuie să îi fac faţă. Nu e deloc uşoară filosofia asta, dar ştiam că dacă nu o aleg acum, n-o să am răbdare cu ea mai târziu. Şi ştiu că abia aşteptaţi să iau o notă mică la bac şi să ziceţi : " Mă, ce tare se credea ea. I-a trebuit filosofie, na, acum să văd eu la ce facultate merge ea cu notele ăstea."<br />
<br />
Dar staţi liniştiţi, respiraţi uşor. Lăsaţi-mă pe mine să desfac şampania. Vine şi Socrate la petrecere.<br />
<br />
<br />
<br />
Aaah...şi mai terminaţi cu văicărelile. Sunteţi oameni mari, ce naiba!Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-57689733982579532712010-06-05T00:37:00.000+03:002010-06-05T00:37:25.256+03:00Aş vrea să existe mai multe începuturi în aceeaşi povesteMi-ar trebui o umbrelă care să mă ferească de ploile iubirii. Am căutat-o şi o tot caut, dar nu găsesc una care să se potrivească. Ba una e prea mică, ba una e prea mare şi nu mai văd pe unde merg, altele sunt strâmbe, din materiale permeabile, sau pur şi simplu stricate. Cred că le-au folosit şi alţii înaintea mea, de asta sunt aşa uzate. Să mai fi fost şi altcineva în situaţia mea? Mi-ar trebui şi o armură... pentru cuvintele ăstea care lovesc. Da, o armură din fier, să nu mai simt nimic. Aş găsi oare una pe mărimea mea? Mi-ar trebui şi o pungă de gheaţă s-o ţin la piept. Am auzit că gheaţa e bună dacă vrei să devii insensibil. Ar ajuta şi nişte scoci pentru ochi şi gură, şi nişte dopuri pentru urechi.<br />
<br />
Aş mai dori şi o cuşcă pentru gânduri, ca o cutie a Pandorei. Poate o va găsi vreun animal şi s-ar face om.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com5tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-77147417935668320232010-06-02T16:10:00.000+03:002010-06-02T16:10:40.660+03:00Despre dorinţeOmul creator, începând de la acest homo faber, nu a făcut altceva decât să ajute la bulversarea lui. A creat pentru a atrage atenţia. Lucrurile acum nu mai folosesc. Ele doar atrag atenţia. De asta îmi vine mie câteodată aşa un dor nebun să fug, să plec departe şi să urc munţi desculţă, să nu întâlnesc în drumul meu niciun chip încruntat care să mă privească, să treacă toţi pe lângă mine fără să mă observe.<br />
Dar evadarea mea în natură este imediat blocată de sunetul telefonului, prin care cineva mă anunţă că trebuie să cobor. Aş vrea să îi spun că nici măcar n-am apucat să urc, dar nu mai am timp.<br />
Omul ar fi trebuit să rămână acea " fiinţă deschisă permanent spre lume", dar el se închide acum între cei patru pereţi, pentru care munceşte mult şi face sacrificii. Îşi face şi gard să nu cumva să poată ieşi prea uşor. Acum nu mai pendulează totul în jurul omului, ci în jurul maşinăriilor create de om.<br />
<br />
Şi mă întreb...de ce oare avem atâta nevoie de limite când un pămât întreg aşteaptă să-l descoperim?<br />
<br />
<br />
<br />
Azi mă cunosc mai mult. Ştiu că drumul meu va duce mereu spre Răsărit.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-22143231309801411992010-05-31T22:13:00.002+03:002010-05-31T22:14:02.055+03:00Rasti, rasti<object height="364" width="445"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/e33kjosctmo&hl=en_US&fs=1&rel=0&border=1"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/e33kjosctmo&hl=en_US&fs=1&rel=0&border=1" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="445" height="364"></embed></object>Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-14996385287263119212010-05-29T00:38:00.000+03:002010-05-29T00:38:24.426+03:00Daţi-mi un trup, voi munţilor<span>Lucian Blaga</span><br />
<br />
Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,<br />
şi totuşi<br />
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,<br />
căci lutul tău slab<br />
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet<br />
ce-l port.<br />
<br />
Daţi-mi un trup,<br />
voi munţilor,<br />
mărilor,<br />
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia<br />
în plin!<br />
Pământule larg, fii trunchiul meu,<br />
fii pieptul acestei năprasnice inimi,<br />
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,<br />
fii amfora eului meu îndărătnic!<br />
Prin cosmos<br />
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi<br />
şi-aş apare năvalnic şi liber<br />
cum sunt,<br />
pământule sfânt.<br />
<br />
Când as iubi,<br />
mi-aş întinde spre cer toate mările<br />
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,<br />
spre cer,<br />
să-l cuprind,<br />
mijlocul să-i frâng,<br />
să-i sărut sclipitoarele stele.<br />
<br />
Când aş urî,<br />
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă<br />
bieţi sori<br />
călători<br />
şi poate-aş zâmbi.<br />
<br />
Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="http://3.bp.blogspot.com/_bV3HrU7b0ZU/TAA3wY1XsNI/AAAAAAAABCI/1_DRaxLeaZA/s1600/DSC08806.JPG" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="http://3.bp.blogspot.com/_bV3HrU7b0ZU/TAA3wY1XsNI/AAAAAAAABCI/1_DRaxLeaZA/s320/DSC08806.JPG" /></a></div>Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-17783920624033514952010-05-06T14:50:00.000+03:002010-05-06T14:50:54.047+03:006 maiAi plecat cu "corăbii de cenuşă", vâslind cu mâinile şi ajungând la "curţile dorului", cu "paşii profetului", uşori şi bine conturaţi. Tu ai urcat "nebănuitele trepte" până la El.<br />
Eu stau acum, la "cumpăna apelor" şi înţeleg "marea trecere" pe care ai făcut-o înauntrul meu. Îţi simt "poemele luminii" care mă ridică tot mai aproape de tine.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-30548793124435405542010-05-06T14:28:00.000+03:002010-05-06T14:28:25.765+03:00Cerşetori de milăAzi vreau să bată vântul şi să nu vă mai aud.<br />
Plini de durere contrafăcută. <br />
Vreau să vă ţip în urechi şi să vă leg degetele la spate.<br />
<br />
Să văd atunci ce vă mai doare.<br />
Şi nu-nţeleg de ce omul se face preot dacă nu vrea să fie preot? De ce lumea merge la mare dacă nu vrea să-şi ardă pielea la soare? De ce vrem vară când e iarnă şi iarnă când e vară? De ce plângem de fericire dar nu putem râde de tristeţe?<br />
<br />
Azi vreau să plouă şi să se crape pământul.<br />
Să vă înghită marea.<br />
Vreau să vă fac să plângeţi toţi, aşa cum plângeam eu odată, să vă aud oftatul şi să râd în hohote de voi.<br />
<br />
Iar v-am văzut cerând milă. Dar eu v-am dat neîndurare. Şi-atunci ca nişte cerşetori care înjură când primesc mâncare în loc de bani, aţi trecut la duşmănie. De ce e mila atât de uşor de cerut? De ce nu urcaţi munţi în genunchi în loc să întindeţi mâna?<br />
<br />
Azi vreau să fulgere.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-74880863481550873942010-04-25T00:53:00.003+03:002010-04-25T01:01:24.200+03:00ElogiuNe vom plimba agale<br />
pe valurile timpului<br />
mereu.<br />
Mereu a fost şi-atunci.<br />
Ne vom trezi din ceaţă <br />
cu dorurile-amurgului<br />
mereu.<br />
Mereu a fost şi-atunci.<br />
Vom asculta cum marea-nvolburată<br />
ne va promite totul,<br />
mereu. <br />
Mereu a fost şi-atunci.<br />
Mă voi gândi la tine<br />
şi-atunci când "noi" va fi demult.<br />
Mereu.<br />
Mereu va fi şi-atunci.<br />
<br />
<strike></strike><br />
<br />
<br />
La mulţi ani!Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1542344282030242535.post-88221881840420131342010-04-19T19:56:00.002+03:002010-04-26T16:34:57.844+03:00"Omul - un vierme ce se transformă în lumină când iubeşte."Stăteau amândoi pe treptele casei bătrâneşti, îmbrăţişând cu ardoare răcoarea nopţii şi savurându-i din mister. Fetiţa privea îndepărtatul cer. <br />
<br />
- De ce stau stelele pe cer, tată?<br />
- Ca să ne minunăm noi, firimituri de oameni. Să înţelegem că nu lumea este a noastră, ci noi suntem ai lumii.<br />
<br />
Bunica întrerupe judecata fetiţei chemându-i la masă. Tata se ridică, ia două farfurii cu cartofi fierţi şi le pune pe trepte, afară.<br />
- Tată, ce sunt luminiţele alea două din depărtare, care clipesc?<br />
- Sunt două căbănuţe, pe vârful Ceahlăului.<br />
- A, am fost şi noi azi. N-am ajuns decât până la poalele muntelui. Mi-ar fi plăcut să stăm acolo sus.<br />
<br />
Adierile vântului aduc pădurea mai aproape, iar frunzele cad din copacii zgomotoşi. Liniştea nopţii, la ţară, nu e linişte. E cântec.<br />
<br />
- Tata, de ce steaua aia luceşte mai tare decât toate celelalte?<br />
- Pentru că steaua aceea este steaua lui Eminescu, spune tatăl trecându-şi mâna prin părul moale al fetiţei.<br />
- Îmi place mult să stau cu tine, tati.<br />
<br />
Acum, fetiţa creşte. Îşi aminteşte cu nostalgie când renunţa la jocurile cu copiii şi prefera plimbarea pe portbagajul bicicletei tatălui. Mergeau mult şi cântau împreună. Se opreau să se odihnească pe iarba crudă şi îşi încredinţau fiinţa naturii. Ştia de atunci că jocul mai poate aştepta.Simonahttp://www.blogger.com/profile/02694429899119771976noreply@blogger.com0