Omul creator, începând de la acest homo faber, nu a făcut altceva decât să ajute la bulversarea lui. A creat pentru a atrage atenţia. Lucrurile acum nu mai folosesc. Ele doar atrag atenţia. De asta îmi vine mie câteodată aşa un dor nebun să fug, să plec departe şi să urc munţi desculţă, să nu întâlnesc în drumul meu niciun chip încruntat care să mă privească, să treacă toţi pe lângă mine fără să mă observe.
Dar evadarea mea în natură este imediat blocată de sunetul telefonului, prin care cineva mă anunţă că trebuie să cobor. Aş vrea să îi spun că nici măcar n-am apucat să urc, dar nu mai am timp.
Omul ar fi trebuit să rămână acea " fiinţă deschisă permanent spre lume", dar el se închide acum între cei patru pereţi, pentru care munceşte mult şi face sacrificii. Îşi face şi gard să nu cumva să poată ieşi prea uşor. Acum nu mai pendulează totul în jurul omului, ci în jurul maşinăriilor create de om.
Şi mă întreb...de ce oare avem atâta nevoie de limite când un pămât întreg aşteaptă să-l descoperim?
Azi mă cunosc mai mult. Ştiu că drumul meu va duce mereu spre Răsărit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu