Vezi tu...şi scrisul ăsta are părţile lui proaste. Ca atunci când scrii ceva numai pentru că sună frumos, cuvintele se leagă între ele într-un mod armonios şi "e multă dramă" şi atunci lumea se sensibilizează şi..." Vai cât suferă!". Prostii. De fapt, problema este că tu nu te cunoşti. Ca să te iubească cineva, trebuie în primul rând să te cunoască, să-ţi cunoască deprinderile, temerile, atuurile şi să admire modul cum se prezintă ele în tine, sau prin tine. Cum ai putea să le ceri celorlalţi să te iubească când tu nu te cunoşti? Şi dacă tu nu te cunoşti, e imposibil ca cineva din afară să te cunoască mai bine. Pentru că tu, trăieşti cu tine mai mult decât trăieşti cu oricine altcineva, sau altceva. Şi tot ce se întâmplă în tine, tu înţelegi cel mai bine şi poate încerci să exprimi, să te cunoască şi ceilalţi, dar mereu va fi o marjă de eroare, pentru că ceea ce simţi nu poate fi cu desăvârşire exprimat. Şi atunci, ori nu ştii tu să îţi exprimi adevăratele tale valori (sau nonvalori) cât mai aproape de adevăr, ori nu le cunoşti. Şi eu cred că a doua variantă este mult mai plauzibilă. Ar mai fi o variantă...aia cu "scrii ceva numai pentru că sună frumos"...dar ar fi prea josnic.
Aşadar, dacă aş fi în locul tău, eu aş încerca să mă cunosc, să aflu ce sunt, cine sunt, ce pot. Aşa, poate aş renunţa să mă mai avânt prin neguri atât de întunecate, din care nu mai pot ieşi. Şi atunci când te vei cunoaşte, vei avea şi control asupra actelor tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu