marți, 13 iulie 2010

Ultima noapte de liceu

A fost frumos. Încerc să mă feresc cât pot de clişee de genul" s-a terminat", "am plâns", "îmi va fi dor", dar e inevitabil să nu mă gândesc la ele. Da, chiar am plâns, îmi va fi dor şi, din păcate, da, s-a terminat. Rămân atâtea vorbe nespuse, atâtea lucruri nefăcute, atâtea , atâtea, atâtea. Şi totuşi, perioada liceului a fost de neuitat. Îmi amintesc cât de mici eram ca boboci, cum ne uitam bănuitori unii la alţii şi cât ne-am schimbat pe parcurs. Câte prietenii frumoase am legat între noi!
Îmi amintesc de Ali care atunci când am întrebat-o dacă e din Republica Moldova, mi-a zâmbit discret, s-a înroşit şi mi-a răspuns încet" Ah, tot se mai simte accentul?". Şi băiatul ăla mic din clasa a noua, pe care l-am strigat Alex, apoi Poştoacă, Poşti, dar, până la urmă i-am zis Pişti, deşi n-are niciun gram de sânge unguresc în el, dimpotrivă. El a fost cel care ne făcea să râdem indiferent cât de supărate eram şi ne spunea cele mai seci glume, chiar în mijlocul orei. Şi Drăghici, aia cu gura mare, care plângea la fiecare chef, dar care ne putea ţine de mână oricând, numai să simţim că avem pe cineva lângă noi. M-a durut mult capul din cauza râsului ei, şi uneori mi-aş fi dorit să se înece şi să tacă măcar o oră, dar tare îmi va fi dor de ea. Iar Răzvi a fost "sufletul petrecerii", cel căruia îi simţeam mereu lipsa când nu era la şcoală şi, parcă nici nu mai aveam vreunul chef de ore. El a fost cel care, cu mare sinceritate, ne-a împărtăşit visul lui, în mijlocul orei de geografie, în clasa a noua:" Mă, eu dacă ajung preşedinte, vă omor pe toţi!". Sigur...i-a mai trecut de atunci. Ione a fost o versiune mai naivă şi mai jucăuşă a Cleopatrei, cea care aducea sendvişuri pentru toată clasa, care asculta problemele noastre cu mare atenţie şi care ne iubea pe toţi. În  Geo am văzut mereu o reeditare a portretului Ilenei Cosânzeana, cu părul bălai şi lung, care nu l-a aşteptat, însă, pe Făt-Frumos cu calul alb să o salveze, ci l-a găsit ea, la o petrecere unde se asculta muzică dură, şi unde nu era nevoie de ventilatoare.
Toţi am avut caractere atât de diferite şi ne-am iubit până la ură, apoi am luat-o de la început. S-a sfârşit cu iubire, iar cine n-a simţit asta în ultimele zile ale liceului, şi-a pierdut ,clar, cei mai frumoşi ani din viaţă degeaba.
video                                                                                            


Ea e Ana, şefa noastră de promoţie.

   

4 comentarii:

  1. vaaai Simoooo ce-ţi faaaac :))

    RăspundețiȘtergere
  2. pisti ala cu glume seci auzi :)) Mai sumo

    RăspundețiȘtergere
  3. Ana: sunt pregătită pentru orice:-ss

    Răzvi: aş zice mulţumesc, dar nu e meritul meu. ăştia am fost noi. îmi pare rău doar, că trebuie să vorbesc la trecut.:*

    Pişti...hai recunoaşte:))

    RăspundețiȘtergere