Perfecta armonie



Au fost odată...


Râuri line,clare, coborând de sus,din vârf, curăţând rocile grele, ascunzând comori de vieţi. Frunze palide plutind pe luciul apei şi insecte iuţi pierzându-se în nepăsare.
Miros curat şi proaspăt, împrăştiat în toate ungherele, în fiecare fir de aer.Picături reci de rouă curgând de pe verdele copacilor.Raze duioase de aur îmbrăţişând potecile, dezgheţând orice gând rece.
Cântecele păsărilor acoperind întreg pământul, veselind întreaga omenire,dansul colorat al fluturilor, zâmbetul fiecărei margarete. Nori jucăuşi,tineri şi puri.Adiere grea şi uşoară, rece şi caldă,acum şi niciodată.

Au rămas...


Arbori cazând, spulberaţi de "maşinile tăietoare de copaci", râuri înlăcrimate,galbene şi negre, rătăcind spre nicăieri.Miros înţepător, trist, murdar.
Vânt răzbunător lovind picăturile de viaţă.Nori reci, plângând cu lacrimi amare, fluturi cu aripi de plumb. Zgomot asurzitor, urlete de ajutor. Soare palid, furios, arzându-ne obrajii obosiţi.
Fulgere crunte şi păcate grele.Oameni încruntaţi, risipind esenţa vieţii.

Mi-e dor de armonia perfectă a naturii.



"Natura nu a fost făcută pentru a fi schimbată."(Jerome Klapka Jerome)