Cerşetori de milă

Azi vreau să bată vântul şi să nu vă mai aud.
Plini de durere contrafăcută.
Vreau să vă ţip în urechi şi să vă leg degetele la spate.

Să văd atunci ce vă mai doare.
Şi nu-nţeleg de ce omul se face preot dacă nu vrea să fie preot? De ce lumea merge la mare dacă nu vrea să-şi ardă pielea la soare? De ce vrem vară când e iarnă şi iarnă când e vară? De ce plângem de fericire dar nu putem râde de tristeţe?

Azi  vreau să plouă şi să se crape pământul.
Să vă înghită marea.
Vreau să vă fac să plângeţi toţi, aşa cum plângeam eu odată, să vă aud oftatul şi să râd în hohote de voi.

Iar v-am văzut cerând milă. Dar eu v-am dat neîndurare. Şi-atunci ca nişte cerşetori care înjură când primesc mâncare în loc de bani, aţi trecut la duşmănie. De ce e mila atât de uşor de cerut? De ce nu urcaţi munţi în genunchi în loc să întindeţi mâna?

Azi vreau să fulgere.