Frica...un element atât de ticălos.Îţi animă cele mai bizare simţăminte. Îţi răspândeşte în tot corpul emanaţii de ciudă, îţi nimiceşte ultima picătură de rezistenţă, de credinţă, de energie. Odată cu frica, gândul se dispersează în două direcţii: goană şi urlet.Şi pentru că cele două direcţii nu izbutesc să ajungă la un acord comun, iar lupta dintre ele devine atât de crâncenă, sursa care le dă voinţa cedează. Cedează şi tot ceea ce rămâne din tine este un fascicul din care nu mai porneşte nici o rază, nici o particulă.Pupilele îţi rămân aţintite spre un punct nevizibil, un punct imaginar, iar corpul se distanţeză de tine, pentru că eşti un laş.
Dar ce se întâmplă cu sufletul?În suflet zace iubirea.De ce nu luptă şi ea?De ce rămâne apatică în faţa fricii?Să nu fie ea oare măcar la fel de competentă ca frica?
Dar ce se întâmplă cu sufletul?În suflet zace iubirea.De ce nu luptă şi ea?De ce rămâne apatică în faţa fricii?Să nu fie ea oare măcar la fel de competentă ca frica?
Cred ca cele doua se exclud. Cand apare iubirea intensa, frica dispare la fel ca intunericul in fata luminii.
RăspundețiȘtergereDar probabil tu la altceva te gandeai...
Domnul Sa te binecuvinteze! Sora Simona
RăspundețiȘtergereDoamne Ajuta!
Pr. Cazacu Gheorghe
“Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.”, zicea piticul cel verde si intelept, Yoda. Cred ca depinde de proportie, de masura in care Lumina reuseste sau nu sa domine Intunericul. Credinta si... "rabdare, rabdare, rabdare"!
RăspundețiȘtergere